Every day is a good day to ride
Au mai rămas
20
zile până la
Crater Maraton 2019
Proiecte
  • _
  • _
  • _
  • _
  • _
  • _
  • _
  • _
Utile
  • _
  • _
  • _

Crater Maraton

Crater Maraton UCI C3 Elite Men este o competiţie competiţie de ciclism montan (cross-country XCM) înscrisă în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale, deschisă oricărui ciclist amator sau profesionist. Fiecare participant trebuie să se prezinte cu o bicicletă specific ciclismului montan în bună stare tehnică, cu cască de protecţie şi cu o stare bună a sănătăţii. Casca de ciclism este OBLIGATORIE pentru toate categoriile de concurenţi, atât în timpul competiţiei cât şi în timpul antrenamentelor.

Sunt recomandate a fi necesare: bicicletă în stare bună, accesorii şi echipamente minim necesare pentru mersul pe bicicletă (cască, minim un bidon cu apă sau lichid de hidratare, haine, încălţăminte adecvată, echipament pentru vreme rea, lichid antipană în camere, truse de scule, pompă, cameră de rezervă, truse reparare pană, telefon mobil funcţional), stare bună de sănătate, nivel de antrenament, bagaj de cunoştinţe tehnice proprii turelor şi competiţiilor de MTB, vârsta minimă conform categoriilor. Cei care nu au împlinit 18 ani trebuie sa aibă acceptul scris şi semnat al părinţilor sau al tutorelui legal, şi pe declaraţia de responsabilitate. Participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru starea de sănătate în care se află. Fiecare participant înscris va avea un număr de concurs. Fiecare participant trebuie să respecte regulile competiţiei şi trebuie să urmeze indicaţiile date de organizatori.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza înregistrarea şi participarea la cursă, din motive obiective, vreunui participant. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a selecta participanţii. De asemenea organizatorii pot interzice luarea startului sau continuarea cursei pentru orice participant dacă acesta se prezintă rănit, în stare de ebrietate sau este sub efectul substanţelor halucinogene, de slăbiciune sau epuizare fizică sau psihică.

Circulația nu va fi închisă altor participanţi la trafic (autovehicule, vehicule, pietoni, turişti, enimale etc). Participanţii trebuie să fie conştienţi de faptul că, atunci când se deplasează pe drumuri forestiere sau publice poteci etc. funcţia arbitrilor şi personalului de la punctele de control sau a voluntarilor este doar pentru a indica direcţia şi participantul trebuie să decidă dacă deplasarea este în siguranţă.

Diferite segmente ale traseelor trec prin localităţi, zone împădurite şi tăieturi, gol alpin (creste, culoare, abrupturi, văi, păşuni alpine, jnepenişuri etc). Toate acestea necesită experienţă şi cunoştinţe speciale. Fiecare participant trebuie să aibă o atitudine care să ţină cont de faptul că oricât de multe măsuri de siguranţă ar lua organizatorii, nu sunt şi nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competiţiei, mediului şi condiţiilor în care se desfasoară acesta. Fiecare participant trebuie să aibă experienţă generală despre munte, cunoştinţe tehnice despre abordarea unui traseu dificil, să fie capabil să urce şi să coboare în siguranţă o pantă înclinată în condiţii dificile, să aibă abilitatea să parcurgă în siguranţă un traseu într-o zonă deluroasă sau muntoasă, să fie experimentat încât să parcurgă un traseu dificil, să aibă un bun simţ al direcţiei pe teren accidentat, să cunoască regulile de comportament în caz de pericol şi urgenţă în zona montană, să acţioneze în consecinţă pentru a se proteja atunci când simte sau observă un pericol.

Competiţia se desfăşoară în zone deluroase şi/sau montane într-un spaţiu parțial neamenajat şi neprotejat, de aceea există un risc de rănire şi/sau deces datorat unor pericole obişnuite pentru competiţiile outdoor. Acestea includ şi nu se rezumă doar la: coliziuni cu autovehicule, alte vehicule, pietre, stânci, copaci, animale, oameni, alte obiecte, căderi, alunecări, răni provocate de frig şi/sau căldură, hipotermie, insolaţie, deshidratare, degerături, arsuri, rău de altitudine, căderi de pietre, furtuni, animale, incendii, efort fizic.

Fiecare participant este responsabil pentru propria securitate şi siguranţă. Acest fapt atrage asupra participanţilor obligaţia de a respecta regurile de conduită în trafic impus de lege. Orice accident provocat sau în care a fost implicat orice participant la competiţie, survenită în timpul desfăşurării evenimentului din nerespectarea regulilor evenimentului şi a regulilor de conduită în trafic impuse de lege, va fi în responsabilitatea celor implicaţi în accident. Organizatorii, partenerii, sponsorii, voluntarii şi personalul de concurs care participă la realizarea evenimentului nu sunt responsabili pentru orice fel de rănire, deces sau pagube de orice natură care pot surveni în timpul sau ca urmare a desfăşurării evenimentului.

Înscriere

Participarea la această competiţie se face pe propria răspundere, prin completarea şi semnarea Formularului de înscriere, pe baza actului de legitimare și a Licenței de sportiv (unde este cazul). Semnarea Formularului de înscriere confirmă citirea, înţelegerea şi acceptarea Regulamentului competiţiei de ciclism montan. O declaraţia pe proprie răspundere se va completa obligatoriu şi va fi predată înainte de primirea pachetului de start.

Este recomandat ca fiecare participant să consulte un medic înainte de competiţie în vederea unor analize care să evidenţieze existenţa unor boli sau afecţiuni care să pună sub semnul întrebării participarea în siguranţă la competiţii de anduranţă. Este recomandat ca fiecare participant să posede o adeverinţă medicală valabilă la data competiţiei şi care să ateste că participantul este apt pentru efort fizic prelungit.

Este recomandat ca fiecare participant să deţină o asigurare de accidente valabilă, care să acopere participarea la o astfel de competiţie sportivă. La fata locului nu se pot face astfel de asigurări.

Persoanele sub 18 ani se vor putea înscrie pe răspunderea comună a minorului şi a unui părinte (tutore legal). Cel puţin un părinte trebuie să fie de faţă pentru a semna acordul. Din declaraţie reiese faptul că părinţii sunt de acord ca minorul în cauză să participe la Crater Maraton.

Declaraţia de acord şi declaraţia de propria răspundere se poate descărca şi de pe site, la secţiunea Înscrieri!

Minorii, ai căror părinţi nu pot fi prezenţi la Start pentru a semna Declaraţia de acord, se vor prezenta cu declaraţia descărcată de pe site şi semnată. Din declaraţie trebuie să reiese că sunt de acord cu participarea minorului la competiţie iar în cazul eventualelor accidentări suferite de acesta/defectare a bicicletei nu vor pretinde nici un fel de daune de la organizatori. În caz contrar minorul nu va putea participa la concurs.

Concurenţii care nu se prezintă la Start, care sunt descalificaţi sau care abandonează nu au dreptul să solicite returnarea taxei de înscriere.

Pachetul de start se ridică numai înaintea începerii competiţiei (vineri, sâmbătă sau duminică) în intervalui orar desemnat pentru Înscrieri. Neridicarea pachetelor de start în intervalul orar menţionat denotă renunţarea la acest drept.

Înscrierea se consideră finalizată după ce concurentul prezintă dovada plăţii (ordin de plată, chitanţă), predă declaraţia de propria răspundere şi semnează Formularul de înscriere.

Concurenţii înscrişi vor primi un număr de participare, fiind obligaţi să-l monteze în mod vizibil pe ghidonul bicicletei, în faţă, în aşa fel încât cipul să nu se atingă de ghidon sau alte materiale (metal, plastic etc). Interzis îndoirea sau deteriorarea cipului (în acest caz se va deteriora şi sistemul de cronometraj nu va înregistra timpul şi datele de identificare a concurentului). Numărul nu poate fi demontat decât după trecerea liniei de Start/Sosire sau după validarea abandonului de către organizatori. În cazul în care numărul se desprinde de pe ghidonul bicicletei numărul trebuie păstrat până la finalul cursei.

Prin înscriere, plată, semnătură şi participare fiecare participant confirmă că a citit, a înţeles şi acceptat condiţiile de participare şi regulamentul, îşi asumă riscurile participării la competiţie şi îi responsabil pentru propriile acţiuni care ar trebui să ţină cont de circumstanţe relevante ca: trafic, schimbarea vremii, condiţii meteo, condiţiile din teren, zona în care se află şi echipamentul pe care il utilizează.

Categorii

Competiţia va fi deschisă atât sportivilor profesionişti cât şi amatorilor, indiferent de vârstă şi sex. Vor intra în clasament sportivii care parcurg traseul în intregime prin mijloace proprii şi se încadrează în timpii limită.

În cazul în care numărul de înscrieri la o categorie este mai mic de 3 această categorie va fi comasată cu o categorie vecină de vârstă.

Încadrarea în categoria de vârstă se va face în funcţie de vârsta împlinită până la sfărşitul anului curent (31 decembrie). Vârsta pentru categorii se calculează scăzând anul naşterii din anul curent: 2019-1982= 37 ani -> Categoria 30-39 ani.

Ex.:

Împlineşte 19 ani în perioada Ianuarie-Iulie = încadrare în categoria 19–29 ani

Împlineşte 19 ani în perioada Iulie-Decembrie = încadrare în categoria 19–29 ani.

Înscriere licenței este obligatorie pt cei de la cursa UCI și pt cei care vor să figureze în clasamentul competiției de etapă CN (dacă este cazul).

1. Categorii Copii & Family

- Băieţi A 13-14 ani (născuţi între  2005-2006)
- Băieţi B 11-12 ani (născuţi între 2007-2008)
- Băieţi C 9-10 ani (născuţi între  2009-2010)
- Băieţi D1 7-8 ani (născuţi între 2011-2012)
- Băieţi D2 5-6 ani (născuţi între 2013-2014)

- Fete A 13-14 ani (născuţi între  2005-2006)
- Fete B 11-12 ani (născuţi între 2007-2008)
- Fete C 9-10 ani (născuţi între  2009-2010)
- Fete D1 7-8 ani (născuţi între 2011-2012)
- Fete D2 5-6 ani (născuţi între 2013-2014)

- Family sub 10 ani (copil născut după anul 2009 inclusiv)

La Traseul Family vor putea participa copii sub 10 ani însoţit pe toată durata probei de minim un adult – părinte, frate, soră sau tutore. La stabilirea categoriei unei echipe contează vârsta celui mai mic membru. Nu este permisă o distanţă mai mare de 3 metri pe toată lungimea traseului (inclusiv la sosire) între membrii aceleiaşi echipe din motive de siguranţă a copilului. La finish se consideră timpul ultimului sosit din echipă. La stabilirea categoriei unei echipe contează vârsta celui mai mic membru.

2. Categorii Traseu Scurt:

- Masculin 15-18 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 2001–2004)
- Masculin 19-29 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 1990–2000)
- Masculin M1 30-39 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 1980–1989)
- Masculin M2 40-49 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 1970–1979)
- Masculin M3 50+ ani cu/fără Licență (născuţi înainte de anul 1969 inclusiv)

- Feminin 15-18 ani cu/fără Licență (nascute între anii 2001–2004)
- Feminin 19-29 ani cu/fără Licență (născute între anii 1990–2000)
- Feminin 30+ ani cu/fără Licență (născute înainte de anul 1989 inclusiv)

Vârsta minimă de participare la Traseu Scurt: 15 ani!

3. Categorii Traseu Lung:

- Masculin 19-29 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 1990–2000)
- Masculin M1 30-39 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 1980–1989)
- Masculin M2 40-49 ani cu/fără Licență (născuţi între anii 1970–1979)
- Masculin M3 50+ ani cu/fără Licență (născuţi înainte de anul 1969 inclusiv)

- Feminin Open 19+ ani cu/fără Licență (născute înainte de anul 2000)

Vârsta minimă de participare la Traseu Lung: 19 ani!

4. Categorii Traseu UCI C3

- Elite masculin cu Licență UCI peste 18 ani.

Categoria Traseu Lung Elite este rezervat exclusiv doar celor care au în posesie licenţă valabilă de ciclist profesionist.

Toţi concurenţii trebuie să se prezinte la Şedinţa Tehnică. O şedinţă tehnica va fi ţinută pentru toţi participanţii în ziua competiţiei. În cursul şedinţei tehnice participanţii vor fi informaţi asupra traseului, porţiunilor periculoase, eventualelor modificări. Prezenta participanţilor este obligatorie.

Retragerea din concurs din alt motiv decât cel de accident se poate face doar la punctele de control sau zona start/sosire. Concurentul care nu mai poate sau nu doreşte să continue concursul are obligaţia să se deplaseze până la cel mai apropiat punct de control sau la punctul de start/sosire şi să anunţe retragerea, predă numărul de concurs şi este considerat retras. Neanunţarea retragerii din cursă sau  a abandonului va cauza o operaţie de căutare/salvare (cu echipe de salvatori,  salvamont, elicopter etc.) pe cheltuiala participantului implicat. Orice participant retras/abandonat va fi informat cu privire la cea mai bună variantă de retragere dar este responsabil de transportul propriu, ruta pe care o va folosi şi acţiunile ulterioare momentului şi locului retragerii.

Concurenţii care se deplasează mai încet au obligaţia de a fi atenţi pentru a face loc celor care vin din spate, doresc şi pot să îi depăşească. Concurenţiimai rapizi trebuie să încetinească când ajung din urmă un concurent mai lent şi trebuie să anunţe verbal intenţia de depăşire.  În caz de pană, reparaţii, căzătură, accidentare etc. traseul de concurs trebuie eliberat cât mai repede pentru a face posibilă trecerea celorlalţi concurenţi veniţi din spate.

Premiile se vor acorda conform regulamentului UCI şi primilor 3 la fiecare categorie. Premiile se ridică doar în cadrul Premierii, nu înainte sau după! Neprezentarea la ceremonia de premiere şi neridicarea premiilor în cadrul ceremoniei de premiere denotă renunţarea la acest drept. Premiile neridicate se vor repartiza participanţilor de la celelalte categorii. Premiile în bani se vor acorda doar personal pe baza actului de identitate şi doar după semnarea unor declaraţii.

Orice participant poate face o contestaţie împotriva altui participant care nu a respectat regulile competiţiei sau împotriva deciziilor oficialilor. Contestaţia se va depune organizatorilor, în scris, la maxim 15 minute de la afişarea rezultatelor provizorii împreuna cu o taxă de 100 lei. Rezolvarea contestaţiei se va face în următoarele 30-60 minute. Taxa va fi înapoiată dacă contestaţia va fi soluţionată favorabil.

În cazul competițiilor organizate pe mai multe ture: numărul de ture poate fi modificat în funcţie de condiţiile meteo. La Start va fi anunţat numărul total de ture pentru fiecare categorie. Concurenţii ajunsi din urmă şi depăşiţi de câştigătorul competiţiei vor fi scoşi din cursă, dar îşi vor continua tura în care au fost ajunsi pâna la linia de sosire unde vor fi trecuţi în clasament.

Traseul

Datorită faptului că traseul atinge rezervaţia paleontologică „Locul Fosilifier de pe Dealul Şomleu”, fiind parte integrantă a reţelei ecologice europene „Natura 2000”, organizatorii au conceput ruta împreună cu custodele. Membrii Consiliul Director al CS Velo Sport Oradea s-au angajat că participanţii la competiţie vor umări în totalitate doar ruta aprobată. Orice abatere de pe traseu şi pătrundere neautorizată în zona protejată „Locul Fosilifier de pe Dealul Şomleu” putând avea urmări în ceea ce priveşte viitorul competiţiei.

Traseul este realizat conform regulilor UCI şi FRCT referitoare la competiţiile de cross-country. Competiţia se va desfăşura pe un traseu accidentat (drumuri forestiere, poteci, pante/rampe cu grade diferite de înclinare), în proporţie de 80% într-o zonă împădurită, fără porţiuni de asfalt. Conţine câteva porţiuni tehnice  care vor fi semnalizate corespunzător şi vor fi notificate atât pe siteul CS Velo Sport Oradea căt şi la zona de Start-Sosire.

Vor exista două puncte de alimentare şi două puncte de asistenţă tehnică pe traseu. Alimentarea şi asistenţa tehnică va fi permisă doar în aceste zone desemnate special.

Organizatorii vor asigura informaţii din timp pe siteul CS Velo Sport Oradea; marcarea vizibilă a traseului; puncte de informare la Start-Sosire; puncte de alimentare/control; echipe de intervenţie în caz de accidente.

La categoria copii va exista un traseu special amenajat în apropierea zonei Start/Sosire.

Obligaţiile participanţilor:

  • să cunoască regulamentul competiţiei;
  • să înţeleagă că ambulanţa rămâne în zona se start/sosire;
  • să înţeleagă că organizatorii sunt exonerați de răspundere dacă în timpul cursei persoane neidentificate sau publicul deteriorează marcajele;
  • să participe la sedința tehnică şi să reţină cu exactitate informaţiile puse la dispoziţie de organizatori;
  • respectarea în totalitate a traseului şi trecerea pe la fiecare punct de control (este interzisă folosirea scurtăturilor);
  • în caz de ieşiri (din orice motiv) din traseu, reintrare trebuie efectuat prin acelaşi punct prin care s-a iesit;
  • să treacă prin toate punctele de control stabilit;
  • să respecte regulile de circulație;
  • concurenţii trebuie să permită oricărui concurent mai rapid să îl depăşească fără obstrucţi;
  • anunţarea imediată a abandonului la primul arbitru de traseu întălnit, punct de control, punct alimentare la Start-Sosire sau la telefonul organizatorilor;
  • să își transporte singur echipamentul înapoi în zona de start/sosire  în cazul abandonului;
  • comportament de fair-play faţă de ceilaţi concurenţi;
  • sunt interzise: utilizarea bicicletelor electrice, cu motor, a motocicletelor, tractarea de către un alt vehicul, utilizarea de ajutoare din afara concursului;
  • anunţarea la primul arbitru de traseu/post de control a oricărei probleme sesizate pe traseu;
  • să poartă întreaga responsabilitate civilă și penală pentru orice daună provocată de acesta altor persoane în timpul cursei;
  • în caz de accident sau orice fel de pagubă fizică, materială sau deces renunță prin însăși înscrierea la competiție la orice drept de a solicita despăgubiri sau de a recurge în instanță împotriva oricarei persoane implicată în organizarea competiției, în special impotriva: organizatorilor, arbitrilor, voluntarilor implicați în organizarea (persoane fizice sau juridice), împotriva sponsorilor, partenerilor sau  instituțiilor publice ce susțin competiția;
  • este interzisă aruncarea pe traseu a ambalajelor, deşeurilor sau a altor obiecte;
  • este interzisă distrugerea deliberată a mediului înconjurător;
  • respectarea naturii şi a persoanelor întâlnite pe traseu;
  • cheltuielile cu deplasarea, cazarea, masa, înscrierea etc. vor cade în totalitate în responsabilitatea concurenţilor.

Condiţii de descalificare

  • nerespectarea Regulamentului competiţiei;
  • neparcurgerea traseului în întregime sau scurtarea lui;
  • abaterile nejustificate de la traseu;
  • circulaţia în sens invers pe traseu;
  • utilizarea anvelopelor cu crampoane metalice;
  • nerespectarea indicaţiilor agenţilor de traseu;
  • nefolosirea căştii de protecţie pe timpul concursului;
  • comportamentul lipsit de fair play;
  • folosirea ajutoarelor din afara concursului;
  • schimbarea bicicletei în timpul concursului;
  • modificarea numărului de concurs;
  • aruncarea ambalajelor sau altor deşeuri pe traseu şi nerespactarea mediului înconjurător;
  • descalificările se pot face şi după concurs în urma vizualizarii fotografiilor, filmărilor, sau a sesizării fondate a altor concurenti.

Taxa de participare nu se va rambursa în cazul descalificării. Orice accident provocat şi/sau în care este implicat un concurent, survenit în timpul desfăşurării va fi în responsabilitatea celor implicaţi în accident.

Drepturi ale organizatorilor

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a comasa categorii de concurs în cazul în care la o categorie nu se prezintă cel puţin 5 concurenţi.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a opri un participant care s-a accidentat sau se prezintă accidentat la start (starea sa nu-i mai permite continuarea cursei), care nu s-a încadrat în timpii limită anunțați în prealabil pentru anumite puncte de pe traseu sau în alte cazuri excepţionale.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a folosi imaginea şi numele concurenţilor în materiale de promovare.

În caz de forţă majoră organizatorii îşi rezervă dreptul de a anula sau amâna competiţia. Dacă evenimentul este anulat sau amânat din orice motiv taxa de înscriere nu se returnează şi organizatorul nu va suporta costuri adiacente (participanţii nu vor beneficia de compensaţii pentru alte pierderi, cum ar fi cheltuieli de transport, cazare, masă etc.).

Taxa de participare nu se returnează în caz de neprezentare la start, abandon, retragere din orice motiv.  Organizatorul nu va suporta costul de reparaţie sau schimbare în cazul defectării bicicletei sau a echipamentelor participanţilor.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări asupra Regulamentului de desfăşurare a competiţiei. Schimbările vor fi publicate pe siteul CS Velo Sport Oradea, eventualele schimbări de ultim moment (din ziua sau cu o zi înainte de eveniment) la zona de Start-Sosire a competiţiei.

Necunoaşterea acestui Regulament nu va fi admisă ca scuză pentru nici o abatere sau în cazul penalizărilor, descalificărilor sau a eventualelor accidentări, răniri, pgube neînţelegeri de orice fel etc.

Comments are closed.

Sponsori
Parteneri